• Despre nunta

Cununii oficiate

De stiut!

I. CASATORIA

Care sunt telurile diferite ale casatoriei? Care este conditia ei esentiala? Cum trebuie pregatita si încheiata?

Telurile casatoriei - Primul este fara îndoiala propagarea neamului omenesc. Aceia este minunata putere data de Dumnezeu omului, creaturii sale. Atunci când Dumnezeu putea El Insusi în mod direct, sa dea nastere tuturor oamenilor cum a facut-o pentru primul, noua însine ne incredinteaza misiunea sublima de raspandi viata si de a continua marea familie a neamului omenesc.
Insa un alt tel este în caile lui Dumnezeu, mai mult decât primul, mai esential, mai sublim: aceasta este sfintirea. Daca doua fiinte nemuritoare se unesc pentru moment pe pamânt, o fac pentru a se întari reciproc în drumul lor spre destinul nemuritor.
Casatoria este un port împotriva furtunii patimilor, un refugiu împotriva salturilor carnii si ale pacatului. Degradarea omeneasca este adânca; omul nu-si mai poate stapâni simturile sale.
Daca Dumnezeu nu-i da un mijloc de a îmblânzi acest monstru, el va fi devorat de el. Acest mijloc este unirea legitima a barbatului cu femeia.
Ca omul are sotia sa; el îi arata iubirea pe care-o are în inima; ea potoleste în ea arderile naturii fugare; ca el n-o are decât pe ea si decât cu ea si în ea se sfinteste el pâna la radacinile patimilor sale.
Insa ce! Ceea ce-i da Dumnezeu ca un medicament, omul nemultumitor si razvratit va transforma în pumnal? Caci daca necinsteste legatura conjugala, el transforma patimile sale în iubiri straine si nelegitime, ce face el decât sa se arate de doua ori vinovat! Ce! el va dispretui, va necinsti, va rani în inima aceasta sotie pe care i-a dat-o casatoria? Ceea ce niste parinti iubitori si devotati au înaltat cu atâta grija, el va martiriza prin purtarea lui lasa? Acest interior unde el trebuia sa faca sa domneasca pacea, cinstea, siguranta si belsugul, el îl umple de tulburare si aduna aici ruinele? Dupa necazul ceasului de fata acest sot, tradator la datorie, cheama asupra sa pedepsele viitoare.

Maretia divina a Casatoriei - Maretia divina fiindca aceasta casatorie vine de la Dumnezeu si se încheie sub ochiul lui Dumnezeu si autoritatea Sa suprema. Maretia divina este în aceea, ca în casatorie este o vie reprezentare a unirii Cuvântului cu natura omeneasca.

1.  Casatoria vine de la Dumnezeu - Mai întâi în instituirea  sa primara apoi în înaltarea ei prin Iisus Hristos la demnitatea de Taina. Dumnezeu alegând pentru creaturile sale drumul potrivit pentru fiecare în parte, în doua stari: una mai sublima, fecioria; cealalta mai accesibila multimii, casatoria. Celor mai tari el le deschide imensitatea si porunceste dezvoltarea spre starile îngeresti ale cumpatarii. Pentru pasaricile mai slabe El construieste cuibul casatoriei unde ele îsi vor griji slabiciunea lor.
Insa acest cuib el îl face înca sublim! El îl înconjoara cu legislatia care-i înnobileaza si-l apara: „Dumnezeu este legiuitorul asezarii ei”. El o ridica pâna la demnitatea de Taina. Si ca ultima si nespusa maretie, El o face imaginea cuprinzatoare a unirii Cuvântului sau cu natura omeneasca.

2. Casatoria este reprezentarea unirii Cuvântului cu natura omeneasca - Imagine cuceritoare! Imagine slavita! Si cum sa ne miram ca Dumnezeu, pentru a înmulti în profunzime aceasta imagine, a organizat astfel propagarea neamului omenesc? Marele si unicul eveniment pe care trebuia sa-l admire cerul si a carui teatru trebuia sa fie pamântul, este în mod sigur venirea Cuvântului   lui  Dumnezeu  în   trupul  omului.  Cuvântul  se aprinde pentru natura omeneasca de o iubire tainica; el o face fiica lui, ea devine sotia lui. El este capul, ea este trupul sau. Sunt doi într-un singur trup: ea este „os din oasele sale si carne din carnea sa”. Pentru ea el paraseste stralucirile cerului, el îl lasa pe „Tatal sau” el „vine la sotia sa” si aceasta unire a devenit de nedespartit, ea este vesnica. Cuvântul îi da propriei sale sotii bogatiile sale; el i se da el însusi întreg si totul. Ba mai mult! El se devoteaza pentru ea. Pentru ea el este în durere si în lacrimi; el traieste în saracie si în munca; el moare în chinul Crucii. Si când prin moartea sa, el a curatit-o pe aceasta sotie, el o înalta la dreapta Puterii iui Dumnezeu, pe tronul vesnic pe care Tatal sau i l-a pregatit. Prin El natura umana a fost divina, ea este îmbogatita cu bunatatile ceresti care sunt mostenirea naturala a Miresei. Aceasta unire nu putea fi sterila; caci din ea iese familia divina a celor Alesi, familia nenumarata, popor infinit, care umple cerul si pamântul, timpul si vesnicia.
Iata casatoria pe care trebuie s-o continue unirea noastra pe pamânt ca o reprezentare. Si de acolo îsi scoate casatoria crestina cele mai nobile înaltimi si cea mai îmbelsugata binefacere.

Conditia prima si esentiala: indisolubilitatea - Cum va fi casatoria crestina imaginea unirii vesnice a Cuvântului cu natura omeneasca, daca aceasta casatorie nu era indisolubila! Asa este ea. Asa este scris despre primele ceasuri ale vietii neamului omenesc: „Ceea ce a unit Dumnezeu omul sa nu desparta”, de asemenea oricare ar fi putut fi deformarea adusa operei divine în cursul veacurilor, oricare ar fi legislatiile omenesti, vointa lui Dumnezeu si legea lui sunt de neschimbat. Dumnezeu a facut indisolubila prima casatorie; Iisus Hristos reparând orice ruina, revocând orice îngaduinta, aducând totul la integritatea sa si la primele perfectiuni, îi da casatoriei indisolubilitatea ei.
De altfel ne este usor de a întelege ratiunea si convenirea legii indisolubilitatii. Ce devine fara ea casatoria? Ce ajunge familia? Ce ajunge mai ales femeia, marea si dureroasa victima a divortului?
Inutil de a comenta Legea atât este ea de clara. „Femeia este legata prin lege ca sa nu se casatoreasca cât timp traieste barbatul ei”. Voi obiectati ca Moise a permis divortul? „Pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu, pentru aceasta forma a slujit, pentru aceasta si-a varsat sângele sau, moartea a distrus-o, pacatul i-a stins, a dat harul larg al Duhului Sfânt, ca sa te duca pe tine la un studiu mai întelept si mai mare”. Cu Iisus Hristos casatoria revine la perfectiunea ei nativa, desi au facut-o patimile omenesti sa cada. De altfel chiar în redactarea „Cartii de despartire” aceia despre care vorbeste la Moise, se vede aparând dezgustul si animozitatea: „Pentru învârtosarea inimii voastre v-a dat Moise”.
Dumnezeu îngaduia, pentru a evita rele mai mari, însa divortul absolut interzis sub legea crestina, nu este mai putin, acolo unde este vorba de cele mai depline rele. Unirea lipsita de sinceritate, patimile fara frâna, siguranta viitorului, apararea femeii, educatia  copiilor,  afacerile  ele însasi  de siguranta,  acestea sunt relele. Dimpotriva unde legea indisolubilitatii este ascultata în mod nobil, casatoriile sunt prospere fiindca ele nu se încheie decât cu maturitate si întelepciune.

Intelepciune în pregatire - Aceasta întelepciune se va arata deodata în motivele pentru care se casatoreste, în alegerea pe care si-o va face ca pentru o sotie.

1. In motive - Noi am spus-o, casatoria ne este data de la Dumnezeu pentru ca punând într-o sotie afectiunea inimii si odihna simturilor, noi sa nu ne dedam la necinste si la dezordinile iubirii libere. Un altul mai nobil si mai fin este în întrecerea reciproca care ne mentine în evlavie si în slujirea lui Dumnezeu: „ca sa fim placuti lui Dumnezeu”.
Insa un al treilea motiv nu trebuie uitat. Dumnezeu îi da barbatului sotia ca „ajutor”. Ea are calitati speciale, aptitudini personale, care completeaza pentru, binele familiei, ceea ce barbatul va fi neputincios sa dea. Barbatul este lucratorul dinafara, femeia este grija dinauntru. Ea nu va putea ocupa posturi în viata publica, caci ea este rânduita în mod special de Dumnezeu pentru slujirea în casa. Atunci deci când un om gândeste sa încheie o casatorie, pretinde ca sa arunce ochii peste aceste ajutoare multiple pentru a-si fixa alegerea sa.
2. Si aceasta alegere se va face prin excluderile urmatoare - Omul tânar daca este întelept nu va avea niciodata în vedere un depozit de belsug. El nu va face din casatoria sa un comert al aurului. El sa ia seama. Daca lui îi pare dulce si comod de a trai pe belsugul adus de sotia sa va plati aceasta bunastare cu cele mai dure jertfe. Pe acela, prin propria sa iubire mai întâi. Cautând o femeie bogata el se da de stapân. Adesea un stapân imperios si arogant, totdeauna un stapân plin de exigenta. Câte uniri tulburate din aceasta cupiditate urâta! Adaugând ca, preocupat înainte de toate de belsug si nefacând nici o cautare de calitati intime la ea fiind tânara, el nu face decât sa-si pregateasca o viata plina de amaraciune si de chinuri. Si daca se pierde prematur aceasta sotie si el trebuie sa restituie zestrea, la saracie se adauga ridicolul si un ridicol meritat.

Destul de înselat este omul care-si fixeaza alegerea sa în mod unic pe slabele înfatisari ale frumusetii. Aceasta frumusete va înflori, mai repede înca decât de obicei îsi va pierde farmecele. Si ce va mai ramâne daca sub aceasta frumusete de o zi, se ascund defectele care vor împodobi toata viata.

Cuviinta în celebritate - Familiile crestine sa nu uite niciodata ca aceasta casatorie este „o Taina mare” o alegere sfânta, a carei celebrare trebuie sa pastreze cu grija amprenta divina. Trei caractere vor salva aceasta origine divina a sfinteniei: evlavie, decenta, iubire.

1.  Evlavia - Sa ne amintim de nunta din Cana, pe care o socotise vrednica Omul-Dumnezeu s-o sfinteasca prin prezenta sa, cea a mamei sale a apostolilor sai. Preotul a primit acel dar tainic, el a fost amestecat în mod tainic cu Taina; biserica s-a deschis pentru moment întregii asistente, dimineata a fost ca si sfintita prin rugaciunile liturgice si binecuvântarile aratate sotilor. Nu este oare drept ca ziua întreaga sa se pastreze parfumul sfinteniei care s-a raspândit peste ea de dimineata?

2. Decenta - Cât nu este de dispretuit acel du-te vino necurat si lasciv, care în anumite locuri, necinsteste banchetul nuntilor si seara care urmeaza?… Cât de vinovate sunt aceste cântece, aceste cupluri, aceste aluzii obscene, aceste   scene de teatru, unde pudoarea primeste atâtea lovituri mortale! Este aceasta urmarea naturala si logica a ceremoniei grave si curate de dimineata!

3.  Iubirea - Vreti voi nunti binecuvântate de Dumnezeu? faceti sa ia parte la ele saracii. Ca multumirea lor îmbucurata de milosteniile voastre sa faca mirilor un cortegiu a carui pompa n-o va egala nici o stralucire. Cu ei vine Hristos, la fel precum cu oaspetii vostri necurati merge diavolul. Familii cu adevarat crestine, introduceti acest obiect de a face, din saraci oaspetii bucuriilor voastre din casatorii; paziti-va de un lux inutil pentru a va face placuti prin acesti prieteni ai lui Dumnezeu.
II -VIRTUTILE SI VICIILE IN CASATORIE

Se poate zice de familie, la fel de drept ca de State, ca pe cât le înalta virtutea si le face prospere pe atâta le consuma viciul si fie duce la ruina. Sunt deci virtuti proprii sotului, precum îi sunt vicii opuse de care trebuie sa fuga el. Care sunt aceste vicii si care sunt aceste virtuti?

Iubirea în casatorie - Daca iubirea premerge, cu atât mai mult trebuie sa urmeze ea. Daca ea pregateste unirea, cât trebuie sa-i ramâna suavitatea, forta si salvarea ei. Si care va fi aceasta iubire voita sub ochiul lui Dumnezeu si epuizându-se în Dumnezeu Insusi, izvor al iubirii mele, continuitatea ei si rodirea ei? Care-i sunt caracterele? Care-i sunt motivele? Care-i este obiectul?

1. Care-i sunt caracterele? - Cum trebuie sa se iubeasca sotii? Dumnezeu si casatoria le cere lor o iubire de devotament, o iubire din bunavointa, la nevoie de compatimire si de iertare. Aceia este iubirea dubla cu care a iubit Cuvântul omenirea ca sotie a sa.
O iubire de devotament. Sotul va trebui sa se devoteze pentru sotia sa. Pentru ea sunt interventiile lui, pentru ea va trebui sa faca jertfe. Munca sa, sudorile sale, pericolele sale, oboselile lui au ca obiect de a o sustine. Trebuie sa-si dea viata pentru ea? el nu va putea, sub pedeapsa de a trada iubirea sa se sustraga de la acest eroism.
Trebuie însa si o iubire din îngaduinta, de iubire, de iertare. Va fi ea fara defect aceasta sotie? Nu va avea ea ceasuri de decadere si de uitare? Poate aceasta decadere va merge pâna în adânc, pâna la cadere, însa unde a cautat Cuvântul pe cea pe care pacatul n-o împiedica sa fie iubita, suportata, ajutata? Acela este eroismul iubirii în Iisus Hristos, asa va ramânea în Biserica; asa se arata el în iubirea inepuizabila pastrata pentru pacatosi. Daca sotii nu stiau nici sa se suporte, nici sa se ierte, unde va fi iubirea lor?
De altfel, în iubire numai, este pusa nadejdea de ajutor si de îndreptare. Fara iubire nu-l transformi nici macar pe sclav, cu atât mai putin pe o sotie?

2. Care-i sunt motivele? - Ele sunt multe si toate de-o putere hotarâtoare. Mai întâi este originea femeii. Dumnezeu voind sa faca din iubire baza chiar a casatoriei a voit ca omul sa iubeasca în sotia sa propriul sau trup. Ea este din el, este a lui. In prima zi în Eden, Dumnezeu a scos-o pe Eva din Adam în extaz; în a doua din marile zile ale omenirii, Hristos adormit pe Cruce, a fost scoasa Biserica sa, sotia sa, nascuta din sângele sau si din apa ce a curs din coasta sa deschisa de sulita soldatului. Daca deci sotul îsi ura sotia sa, înseamna ca el si-ar ura propria sa carne, si când el o iubeste nu face decât sa urmeze impulsul naturii sale si înclinarea inimii sale.
Apoi este legea fundamentala a casatoriei. „Nu pe atâta s-o iubim pe sotia noastra ca este sotie, pe cât este membrul nostru si îsi are originea din noi, caci aceasta lege a stabilit-o Dumnezeu”. Lege atât de aspra, pretentie divina atât de absoluta, încât sotul nu mai poate prefera nimic în locul sotiei sale. Pentru ea el trebuie sa paraseasca „pe tatal sau si pe mama sa”, si sa puna mai presus de cea mai adânca, de cea mai naturala, de cea mai veche dintre iubiri, iubirea pe care el a fagaduit-o celei cu care s-a facut „un altul el însusi”. Si aceasta lege este dubla, având deodata radacina sa în Dumnezeu si în natura, vizând totodata iubirea lui Hristos pentru Biserica sa, iubire pe care trebuie s-o reproduca casatoria, vizând mai mult conditia naturala care face din femeie madular chiar al omului; caci zice apostolul: „Barbatul trebuie sa-si iubeasca femeia sa precum se iubeste pe sine”.
Apoi este un efect misterios al harului. „Este o taina mare, zice apostolul”. Da, cu adevarat destul de mare si destul de straina! Doua fiinte nu se cunosc, poate nu s-au vazut niciodata, însa Dumnezeu le rânduieste pe unul altuia; intervine adesea o împrejurare care le apropie si la o prima privire reciproca se aprinde flacara tainica a iubirii.
Si parintii? La ei de asemenea sa admiram o taina. Aceasta fiica pe care grijile lor generoase au cuprins-o atâta vreme, de care le era insuportabil sa se desparta un moment, ei o dau, ei se despart de ea, ei o înzestreaza cu aceasta zestre, ei care sunt de altfel atât de avari. Si toata aceasta purtare împotriva naturii se începe si se sfinteste cu cele mai uimitoare usurinte. Dumnezeu este acolo. Puterea lui si întelepciunea lui poruncesc si natura se desjudeca pentru a asculta de el. Si sa n-o pierdem niciodata din vedere.
Dumnezeu schiteaza astfel în casatorie taina prin excelenta, Unirea Cuvântului sau cu natura omeneasca: „Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos si în Biserica”.
Mai este înca fericirea casei care pretinde aceasta iubire. Când Dumnezeu facea din iubirea barbatului pentru femeie cea mai categorica dintre iubiri; când pentru a face aceasta iubire, mai de nerezistat înca el creeaza femeia, proprie carne a barbatului; când el permitea rolul imens jucat de iubire în viata întreaga a omenirii, ce avea el în vedere daca nu forta, siguranta, fericirea caminului casei?
Acolo unde stapâneste iubirea între sot si sotie totul va fi progresist în acest interior fericit. Caci iubirea reciproca va asigura educatia buna a copilului; iubirea va face sa stapâneasca în aceasta împaratie familiala ordinea, armonia, puterea si rodirea în fapte. Trebuie respectul ierarhiei, barbatul este seful, femeia îi datoreste respect si ascultare, însa cine mai bine decât iubirea va sti mentine aceasta superioritate deoparte, acest respect pe de alta? Luati aminte la aceste familii patriarhale. Ce putere! Ce  pace! Ce fapte! Insa de asemenea ce iubire gingasa îi unea pe Avraam si pe Sara; considerati înainte de toate iubirea cu totul divina care uneste pe Hristos cu Biserica sa.
Iubirea este necesara pentru armonia si dreapta repartizare a foloaselor si a darurilor. Sotii se completeaza unul pe altul; nici barbatul nu este complet                                            fara femeie, nici femeia fara barbat. Defectele unuia sunt compensate de calitatile celuilalt; darurile reciproce se fac echilibru reciproc. Armonia stabilita de Dumnezeu în trupul nostru se înmulteste în familie. Capul este conducatorul, membrele slujesc si ajuta si asculta. Ori iubirea este aceia care mentine totul în unire si în pace. Acela va fi rolul iubirii în casatorie. Iubirea îi va da sefului ungerea si devotamentul: iubirea îi va da femeii si copiilor usurinta si bucuria ascultarii.

3. Care-i este obiectul - Omul sa stie bine ceea ce trebuie sa iubeasca în femeie si ceea ce nu trebuie, daca el este întelept si avizat sa nu tina nici o seama. Ceea ce trebuie sa iubeasca acestea sunt calitatile inteligentei si ale inimii, acestea sunt virtutile, este purtarea înteleapta si prudenta, este devotamentul, este credinta si sfintenia.
Ceea ce nu trebuie sa tina nicidecum în seama, este mai întâi frumusetea. Frumusetea este lucru slab, lucru trecator, lucru stricacios. Si de altfel chiar atunci când prin imposibil, aceasta frumusete va dura triumfând de-a lungul anilor si a bolilor, obisnuinta îi va rapi încântarea ei. Cu cât mai minunate frumuseti vom contempla noi decât cele ale naturii? Ori obisnuinta ni le-a facut nesimtite. De alta parte urâtenia nu-i poate rapi femeii încântarile solide si durabile pe care i le comunica virtutea.
Sa nu mai cautam bogatia în sotie. Iubirea din aurul ei este o iubire învechita, care ne ameninta cu înselari dureroase si ne va produce dureri usturatoare.

Credinciosia în casatorie - Obligatia credinciosiei reciproce în casatorie si dimpotriva nedreptatea necredinciosiei se stabilesc pe planurile grave si ratiunile cele mai hotarâtoare.

1.  Mai întâi este contract - Contractul cel mai solemn, donatia cea mai sfânta. Este contractul care leaga sotii unui de altul; este donatia pe care si-o fac ei unul altuia cu totul din ei însisi. Nici sotia, nici sotul stapânirea trupului lor, de acum înainte nu mai este a lor. Ei si le-au dat. Este un bun comun de care nici unul altul nu poate dispune pentru a-l da în afara. Când   apostolul   îi   zice   sotului:   „Barbatul   este   dator   cu bunavointa   fata   de  sotia   sa”   el   nu  întelege   nici   o   alta „bunavointa” decât pe cea a fidelitatii conjugale. Daca sotul nu poate în constiinta sa risipeasca zestrea sotiei lui, cu cât mai putin poate el sa-i sustraga donatia pe care i-a facut-o el de la sine însusi? A fi necredincios, infidel, înseamna a calca unul din cele mai sfinte întelegeri.

2.  Mai mult, daca nu ar fi acest motiv atât de grav al contractului, ar ramâne simpla echitate, problema vulgara a dreptatii. Ce! Aceasta tânara curata si delicioasa copila, ti s-a dat tie în loialitatea sufletului ei; ea s-a dat fara rezerva; pentru aceia si-a parasit tatal sau si mama sa si s-a exilat din casa sa si  din viata ei fericita de altadata. Si ca schimb, tu îi faci prin lipsa ta de purtare, cea mai cruda dintre insulte. Poate tu vei fi scrupulos socotitor al zestrei ei, si cinstea ei tu o vei prostitua cu oarecare curtezana urâta? Si nu  merge pâna la a obiecta caracterul servil si înselator a celei cu care tu ti-ai înlocuit sotia ta legitima, adulterul nu este mai putin format, insulta mai putin atingatoare, nedreptatea mai putin consumata.
Multime de nedreptate! Sotul desfrânat nu mai tine nici o seama de calitatile si de bogatia si de frumusetea naturii sotiei sale, a carei frumusete nu mai stie sa-l captiveze. El a tradat-o: cu o lovitura a încetat s-o mai iubeasca: „Din curatie iese iubirea”. Fidelitatea singura este salvatoarea iubirii.

3. Cu necinstea si infidelitatea sotilor vine ruina caminului casei. Cum sa presupui pacea si unitatea acolo unde tradarea irita inima, unde din  ranile ulceroase se strica sufletul si provoaca uri vesnice si discriminari neîncetate? De altfel aceia este urmarea imediata a infidelitatii conjugale, vinovatul prinde un dezgust în interior. Ne mai iubind sotia sa cum va iubi el copiii sai? Interesele temporale ele însele vor participa la dezgustul general si vor fi mai curând în ruina la rândul lor. Obsedat   de   vederile   necurate   ale   iubirilor   lui   adultere nefericitul nu mai are activitate si forta decât pentru a-si potoli pofta sa: „Desfrânatul totdeauna îsi are închipuirea stricata în mintea sa”.

4. Daca el este înca sensibil, încât vinovatul se gândeste la ruina cea mai de deplâns a sufletului sau si a mântuirii sale. Dumnezeu care a întemeiat familia  va razbuna asupra acelora care o întina si o distrug. Dumnezeu care a dat legile casatoriei nu va lasa nepedepsita calcarea lor. Dumnezeu care se declara  ca temeiul si razbunatorul vaduvei si al orfanului va lua în  mâna cauza unei sotii batjocorite si a copiilor parasiti si tradati.

Increderea reciproca  în  casatorii  -  In  casatorie,  unde evlavia adevarata, o virtute solida, sunt salvarea inevitabila reciproca   sa   înlature   pentru   totdeauna   orice   banuiala injurioasa,    orice    invidie    nestapânita,    orice    pretentie nelinistitoare, orice închidere injurioasa. Dupa viciul care prin adulter ruineaza un camin al casei, nimic nu-l strica mai mult                              decât ca nedreapta neîncredere. Aceste neîncrederi ranesc de moarte iubirea. Ele strica unirea, ele distrug fericirea, ele aduc dupa ele tristul cortegiu al crimelor si al certurilor, al învinuirilor si al injuriilor. Sotul sau sotia neîncrezându-se îsi strica propria lor fericire si nu mai lasa sa se bucure consoarta lui de nimic.

Staruinta caminului familiar - A-l parasi înseamna sa înceapa ruina; a-i ramâne fidel, înseamna a-i continua unitatea. Ca sotul îsi iubeste interiorul sau, ca el îl prefera fata de agitatiile dinafara, precum trebuie sa prefere însotirea cu femeia sa, chiar societatii celor mai dragi prieteni ai sai si a celor mai apropiati vecini. Iubindu-si interiorul sau, el trebuie sa stie sa se intereseze de tot ce se petrece aici si se face acolo. Ei sa stie sa remarce ceea ce se face bine pentru a-i da laudele drepte. Ca ceea ce se face rau sa nu-i scape si ca el sa ia masuri masurate. Oh! mai ales când aici se stabileste obiceiul rugaciunii în comun. Cât este ea de frumoasa, cât de puternica este ea înaintea iui Dumnezeu, cât este de bogata acesta rugaciune în tot felul de binecuvântari! Impreuna de asemenea când sotii merg la Biserica, luând parte la sfintele slujbe si intrând în Cuvântul Sfânt care se vesteste aici. Când aceste predici se fac dupa aceia obiectul convorbirilor lor. Daca saracia îi persecuta, ca ei împreuna sa stie s-o suporte în lipsurile ei si în asprimile ei. Ca singura fericire pe care o doresc ei si o cauta sa faca sa guste unirea lor.

Gingasia si politetea in casatorie - Daca apostolul zice în general: „în cinste dati-va întâietate” cu cât mai mult aceasta curtenie de limbaj, aceasta gingasie, aceste precautii, aceste atenuari, aceste îngaduiri reciproce trebuie sa fie regula raporturilor între soti. Si cum situatia este diferita pentru fiecare din ei politetea trebuie sa îmbrace fiecare formele ei diferite. Femeia este subiectul, barbatul este „capul”. Aceia ca si acesta va dovedi bunavointa sa dupa croiala sa particulara.

1. Delicatetea si politetea la femeie - In totul ea va dovedi pentru sotul ei încredintarea; ea va sti, pastrându-si demnitatea ei, s-o recunoasca pe a lui ca cea mai înalta. Nimic nu este mai potrivnic delicatetei procedeelor decât de a vrea sa stapânesti si sa te substitui sotului tau în poruncire si conducere. Sara, sotia lui Avraam, este modelul sotiilor sub acest raport.
Cu cât mai mult se va abtine femeia de la orice injurie si de la orice repros, de la orice învinuire nepotrivita. Chiar daca  sotul ei merita sa fie mustrat pentru indolenta lui sau lipsa de aptitudine, chiar daca lenea lui pune în pericol soarta familiei,  femeia nu se va îndrepta spre nici un limbaj injurios.

2. Delicatetea si politetea la barbat - Chiar aici trebuie amintite mai ales preceptele divine ale iubirii si ale bunavointei din amabilitate.  Cât de  usor va  putea  barbatul abuza  de superioritatea sa si de forta sa. El se va afla poate în trei împrejurari deosebite. Sau el are aceasta mare fericire între toti de a avea o femeie înteleapta, buna, blânda, prevenitoare: atunci ce nedreptate si ce cruzime va fi de a o trata fara bunavointa si fara politete! Sau sotia lui lasa sub cele mai multe raporturi de dorit. Oh! atunci el sa cheme la sine sentimentele de evlavie crestina si de credinta si ca sa nu le uite niciodata nici în injurii nici în tratarile rele. De obicei sotia lui va fi buna însa fara experienta; el a luat-o ca pe o copila, cum va putea el astepta de la ea o întelepciune consumata? In mod blând, putin câte putin, prin învataturi, unde iubirea îsi va arata delicatetea si pretentia ei delicata, el va înlatura de la ea defectele pe care le-a observat si o va forma pentru virtuti de sotie, de mama, de stapâna a casei.

III-DATORIILE ÎN CASATORIE

Sa parcurgem mai ales pe cele care sunt mai caracteristice barbatului: apoi pe cele care o privesc pe femeie.

Datoriile cele mai particulare ale sotului - Prima sa datorie este de a mentine în mod demn superioritatea pe care i-o atribuie Dumnezeu, puterile care i le confera, stapânirea care i-o acorda în casa familiara. Patru titluri ale acestei superioritati. El este mai întâi sef femeii, precum Iisus Hristos Bisericii. Femeia iese din el, si nu el provine din femeie. Nu barbatul a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru barbat. - Acelea sunt cele patru titluri ale lui. Cine nu vede ce datorii le corespund acestora.

O a doua obligatie a sotului este de a avea grija de viata sotiei si de a copiilor. A lui sunt grijile si ostenelile vietii publice.

O a treia obligatie este de a conduce pe femeia sa, pe ea s-o sfatuiasca, s-o învete, de a o mustra cu iubire. Femeia trebuie sa gaseasca în sotul ei un ghid sigur, un sfatuitor întelept si blând, un ajutor solid, însa ca îndemnurile si mustrarile sa fie totdeauna moderate cu rabdare dictate de o iubire adevarata si purtari de întelepciune crestina. Aceasta sotie este ea lumeasca si cocheta, totdeauna ocupata cu atuurile, avida sa se însoteasca si sa se împodobeasca? Sotul ei s-o aduca putin câte putin prin reflexii abile potrivite la o simplitate potrivita. Se mânie ea pentru saracie si aspira cu nerabdare la bogatie, la bunastare, la lux? Sotul ei sa-i insufle cu dreptate si rabdare eroismul si avantajele dumnezeiesti ale saraciei. Asa va face el pentru lipsurile pe care le va vedea în însotitoarea sa; astfel forta blândetii si a rabdarii va aduce corectarea spre întelepciune si spre virtute.

Datoriile particulare ale femeii. Aceste datorii privesc sotul ei, copiii ei, interiorul ei, ca sotie mama, stapâna a casei.

1. Datoriile care privesc sotul ei - Ea îi datoreaza zidire, ea îi datoreaza supunere conjugala.
Zidirea. Rolul de sotie crestina este imens sub acest raport. Si sa vedem mai întâi cum Dumnezeu îl pune în mod fericit în masura sa se achite de el. Viata femeii este retrasa, calma, tacuta, în sânul caminului ei. Pe când sotul ei este agitat, ca o barca în mijlocul valurilor dezlantuite, în mijlocul tulburarilor publice ale vietii, ea ca într-un port linistit, este la adapost de agitatii în casa ei. Cât îi este de usor de a-si reculege sufletul ei si de a-1 împodobi cu gânduri sfinte si cu rugaciuni! Usor ea merge la biserica, si chiar atunci când datoriile societatii o cheama în lume, pudoarea si retinerea impuse de sexul ei îi sunt o salvare sigura. Care este de acum datoria ei? Ea trebuie, când sotul intra agitat si obosit, adesea mort pentru socurile vietii dinafara, sa fie mângâietoarea lui si sfatuitoare lui iubitoare. Si ceea ce n-ar obtine de la el prietenii lui cei mai influenti, ea înarmata cu farmecele ei inspirate si din iubirea ei va sti sa obtina. Prin solutia evlavioasa si credincioasa barbatul cel mai  razvratit fata de datoriile crestine se va gasi la sfârsit învins, convins si plecat.
Ce n-au putut asupra sotilor lor aceste femei minunate despre care ne vorbeste Scriptura? Deborele, Iuditele, Persidele, Mariile, Priscilele, si aceste împaratese atât de minunate sfatuitoare ale sotilor lor? Insa de asemenea ce nu poate femeia pentru raul fara început, fara seriozitate, fara conduita? Ce n-a putut femeia lui Abesalom, a unui Samson? Ea ar fi facut sa cada Iov, daca Iov n-ar fi fost de neînvins în rabdarea sa si în credinta sa.
Si cum se va pune mireasa ca sa-l sfinteasca astfel pe sotul ei? Cum va sti ea sa învinga împaratia încântarilor ei, prin influenta dulce a virtutii ei, facând mai întâi fericit pe acela pe care se straduieste sa-l faca bun.
Si cum va distruge ea fara greseala aceasta opera mareata? Daca este lumeasca, dornica dupa toalete si dupa lux, raspândind în desertaciuni plusurile casei si dezolându-l pe sotul ei prin pretentiile distrugatoare ale frivolitatilor ei, atunci grijile, surdele tulburari, sau tristetile vor mari ruina sotului în afacerile ei. Atunci învinuirile si certurile, se poate prevedea unde se va opri dezordinea în acest interior dezolant?
Sotia îi datoreaza, sotului ei supunere conjugala. Aceasta, datorie este grava, pe care ea n-o ignora niciodata. Daca prin oarecare motiv nelegitim oricare ar fi acesta, refuzurile ei îl vor duce pe sot la dezordine, ea va purta responsabilitatea în fata lui Dumnezeu.

2. Datoria femeii ca stapâna a casei - Dumnezeu împartind datoriile familiei si atribuind barbatului greutatile dinafara si pretentiile vietii publice, pastreaza pentru femeie conduita interiorului. Acolo este domeniul si câmpul ei de actiune. Adevarate nenorociri cad asupra caminului atunci când femeia neglijeaza conducerea. Nu sunt pentru femeie sarcinile publice nici sa împlineasca functii sociale. Ea nu este facuta nici pentru magistratura, nici pentru adunarile populare, nici pentru tulburarea frontului, pentru alte cariere pe care trebuie sa le îndeplineasca numai barbatul. Pentru femeie grijile casei unde nimic nu trebuie si nu poate s-o înlocuiasca sunt ale ei. „Nu poti  sa dai hotarâri în senat, însa poti sa dai hotarârea lucrurilor familiare si chiar mai bine decât barbatul poti administra lucrurile casei. Nu poti administra public, însa poti sa-i educi frumos pe copii; poti sa-i deprinzi bine pe copii sa nu faca raul, si sa tie în slujire familia”. Asa a reglat dumnezeiasca întelepciune tot lucrul. Acolo unde omul va fi neîndemnatic, femeia primeste toata aptitudinea. Acolo unde femeia este deplasata, barbatul aduce facultatile potrivite. Si daca barbatul a primit ca parte administrarea cea mai înalta si cea mai cinstita, înseamna ca ei trebuie sa aiba în familie primul rang si sa-i ramâna seful necontestat.

Datoria comuna amândurora - Aceasta datorie este educatia copiilor. Iata opera esentiala; iata opera grea; iata opera la care se cere contributia femeii de nelipsit.

1.  Iata opera esentiala - Ea hotaraste asupra viitorului temporal si vesnic  al  copilului;  ea  decide asupra  fericirii familiei. Si nu este oare lucru nebun pe cât de distrugator, ca diferiti iau seama la interesele cele mai de nimic, pe când cu privire   la   educatia   copiilor   lor   ei   sunt   indiferenti   si dezinteresati? Ei vor reflecta pentru cumpararea unui colt de pamânt,  vor  lua  mii  de  masuri  ca  sa  nu  fie înselati în cumpararea unui cal sau a unui asin; si ce ajung fiii lor? ei nu se ocupa de aceasta nicidecum? La cine-i încredinteaza ei? ei n-au nici-o grija. Daca se va pierde trupul si sufletul lor ei nu se intereseaza.

2.  Iata lucrul greu - Cu ce se va compara pe dreptate tineretea? Cu acesti cursari fugari dusmani ai oricaror porunci si ai frâului, care în sariturile lor nesocotite si violente, ranesc pe ceilalti si se ranesc mai întâi pe ei însisi. „Lucru greu si aspru este tânarul…” Si cum sa se piarda ea pentru a reusi în educatia copiilor? Trebuie mai întâi sa-i formeze pentru disciplina. Trebuie sa le insufle în mod puternic principiile religioase. Trebuie a studia în adânc chemarea lor.
Mai întâi disciplina, ascultarea, formarea moravurilor. Copilul sa fie plecat de la început sub jug. Sa se evite moleseala, luxul, excesele bunastarii. Ca el sa fie curat totdeauna! Curatia la copii la omul tânar, iata marele obiect al pretentiilor parintilor la care sunt avizati. Totul se pierde, prezentul si viitorul, daca omul tânar este stricat. Omul tânar desfrânat va fi mai târziu sotul infidel. Sa fie format astfel la o viata frugala si ostenitoare.
Insa nimic nu foloseste fara principiile religioase. „Educati pe acestia în disciplina si ascultarea de Dumnezeu, zice Pavel”. Nimic nu va folosi fara de religie; cu ea totul se întoarce spre folos si spre bogatie. Vedeti pe Ana sotia lui Fanuel, ea îl da lui Dumnezeu pe fiul ei si acest fiu ajunge minunatul profet Samuel. Ca copilul sa stie sa gândeasca, ca si crestin, aceasta întelepciune îi va folosi mai mult decât toate celelalte. In loc sa aspire la bogatie el va avea sufletul destul de înalt pentru a dispretui bogatia. In loc de a urmari slava si onorurile lumii acesteia, el se va încununa cu splendorile vesnice. In loc de a se ambitiona spre o viata mai lunga, el va aspira la o viata divina fara de sfârsit. In loc de a fi abil sa vorbeasca frumos, el va avea elocventa faptelor, prestigiul pe care-l da virtutea. Sa ne gândim la eroii straluciti pe care i-a produs religia în cursul veacurilor.
Se va obiecta ca o asemenea educatie duce negresit la starea calugareasca? Si unde va fi raul daca tânarul paraseste veacul ca pe un ocean prea bogat în înnecuri pentru a intra în calmul si în siguranta portului? De altfel parintii sa cunoasca responsabilitatea care apasa peste el, ca ei sa se gândeasca la  mustrarile lui Dumnezeu daca ei se opun chemarii fiului lor sau a fiicei lor.

3. Acest lucru i se cuvine în mod deosebit femeii - Doua prime motive sunt cunoscute. Mai întâi este aptitudinea minunata data de Dumnezeu femeii privind opera educatiei. Apoi usurinta pe care i-o procura viata linistita si tacuta pe care o duce ea in casa, departe de luptele si de tulburarile vietii publice. Mai este înca o a treia ratiune pe care ne-o arata PaveL Educatia buna a copiilor este pentru femeie rascumpararea unei greseli vechi. Ea a fost sedusa, 1-a sedus pe barbat; sa lucreze acum Ia mântuirea celor pe care i-a pierdut prin pacatul ei în Paradisul pamântesc. „Femeia se va mântui prin nasterea de fii, daca-i va educa”.

IV - O CASATORIE IN BIBLIE

Ea este de citit si de meditat de catre toti parintii crestini aceasta Biblie, unde casatoria fiului din fagaduinta, Isaac, este placut istorisita. Ce învatamânt se concentreaza aici! Ce lumina iese din ea! Cum un tata si o mama trebuie sa învete din ea, cum trebuie sa trateze o afacere atât de grava, si sa rupa cu usuratatea, ratacirile, iluziile lumii. Concluzia casatoriei lui Isaac va ramâne model din toate pentru parintii întelepti si credinciosi si vor scoate concluzia sub ochiul lui Dumnezeu, pentru fericirea copiilor lor.

Primele preocupari parintesti - Patriarhul Avraam a vegheat si el se gândeste la statornicia lui Isaac. Adesea parintii usuratici si superficiali asculta primele deschideri venite nu stiu de unde si vor angaja primele convorbiri cu înaintemergatorii ca garantie. Cel mai adesea singurul lor ghid va fi ambitia sau avaritia, înselati cum sunt ei de soarta sau de nume. Oh! nu este asa Avraam. Cum alegerea unei sotii este de o importanta capitala, Eliezer este credinciosul lui intendent, omul de încredere, întelept, experimentat pe care-l însarcineaza sa faca acele cautari.
Insa unde sa caute, unde sa aleaga sotia lui, care-i va placea tânarului? Oh! nu în lumea stricaciunii placerilor! nu în mijlocul risipirilor si al luxului, mai ales de necredinta si de indiferenta religioasa. Avraam îl face pe Eliezer sa jure ca nu va alege niciodata pentru fiul lui o Cananeanca: „Te jur pe Dumnezeul cerului si al pamântului ca sa nu iei fiului meu sotie dintre cananience”. Este mediul lui, mediul de credinta si de fidelitate de unde va fi luata tânara fiica a carei evlavie si credinta vor corespunde cu cea a sotului ei.
Insa cum sa reuseasca? Inainte de toate punând pe Dumnezeu în atât de esentiale interese. Avraam cheama luminile si ajutorul lui Dumnezeu milostiv, a carui binefaceri nenumarate le cheama el. Dumnezeu care l-a aparat atâta pâna aici îl va parasi acum?

Alegerea - Eliezer a plecat în regiunile îndepartate pentru a-si îndeplini grava si dificila lui misiune. Noi nu-l gasim în tulburarea lumii, în cautarile suspecte din societati tulburatoare  si usuratice: el este asezat singur pe marginea unei fântâni si vorbeste cu Dumnezeu si primele gânduri ale lui sunt la Dumnezeu. Dumnezeu îi va arata pe sotia lui Isaac. El o cere în mod respectuos si o nadajduieste si iata chipul celei pe care  vrea el pentru fiul stapânului sau. Aceasta va fi o fata activa si muncitoare. Ce sa faci dintr-o molesita? Ce sa faca cu un copi bolnav si anemic. El o vrea sfânta si robusta. El o vrea curata, o vrea cu totul fecioreasca! In sfârsit, ea trebuie sa fie înaltata în aceleasi idei, în acest fel de viata, cu aceleasi virtuti cu care este înaltat stapânul ei. Si dupa ce sa recunoasca el tânara fata înzestrata cu aceste calitati, pe care el vrea sa le afle la ea? Sa ascultam rugaciunea. „Copila careia eu îi voi zice: da-mi galeata ta sa beau si ea va raspunde: bea si tu si camilele tale le voi adapa, aceasta este cea pe care ai pregatit-o robului tau Isaac si prin aceasta voi cunoaste ca ai facut mila cu stapânul meu Avraam”. Si vine tânara fata: ea vine condusa de Dumnezeu; ea vine aratând mai mult farmec si virtuti pe care nici nu le-a visat Eliezer. Ea este cu totul frumoasa. Ea este fecioara prea curata si de o curatie minunata si încercata: „Fecioara si barbat n-a cunoscut”. Ea este robusta si activa, ea este care în ciuda belsugului parintilor ei, se achita de alergarile penibile la fântâna. Ea este modesta, caci fara a privi la strain, ea asteapta ca el s-o întrebe, însa abia si-a formulat el întrebarea sa, ca iubirea straluceste în graba ei de a-i sluji.
Ce-i ramâne lui Eliezer daca nu sa binecuvinteze pe Dumnezeu a carui mila l-a facut atât de bine si atât de sigur sa reuseasca. Ce-i mai ramâne lui înca, daca nu de a-i face fetei tinere un ultim si adânc studiu?

Ziua nuntilor - Ce au fost ele aceste nunti, daca nu simple si grave, demne si pioase? Nici o risipire nesanatoasa, nici o amuzare nepotrivita.

Unirea - Si ce devine aceasta unire atât de sfânt pregatita si împlinita? Un cuvânt o arata cu totul întreaga. „Si a primit-o Isaac de sotie pe aceia si s-a mângâiat în durerea care i-a pricinuit-o moartea mamei sale Sara”.

Acela este binele casatoriei pe care l-a conceput Dumnezeu si l-a instituit. Sotul nu cunoaste si nu iubeste decât pe sotia sa. El paraseste pentru ea pe tatal sau si pe mama sa; viata cea veche se transforma într-una noua si el nu va mai cunoaste de acuma înainte alte încântari decât cele ale sotiei sale, alta casa decât cea pe care o întemeieaza, alta bucurie decât cea pe care o va gusta în casa sa. Ranile pe care i le fac lucrurile dinafara, amaraciunile vietii, zdrobirile muncii, vor gasi în societatea sotiei sale alinarea lor si suportul lor.

Sa rezumam. Tot ceea ce s-a zis despre casatorie cuprinde învataturile pe care trebuie sa le precizam.

1. Invataturi pentru parinti - Tatal, capul familiei, va sti ce pretentie, ce seriozitate, ce tarie de principii va avea sa dezvolte când va alege pentru fiul sau sau pentru fiica sa pe cei care singuri pot sa-i ofere garantii serioase de credinta si de virtute.  Mama, ea le va lua-o mai dinainte la acestia. Printr-o educatie evlavioasa si serioasa, ea va pregati îndelung pe fiica sa sa devina   o   sotie   împlinita,   în   spatele   usuratatii,   risipirii, placerilor nesanatoase, stricaciunilor urâte; fiica ei, evlavioasa, modesta si simpla în manierele ei, în aspiratiile ei si gusturile ei, activa si lucratoare, generoasa si devotata, va sti sa dirijeze interiorul, va înalta o familie, va suporta usor multiple sarcini ale casatoriei.

2.  Celor tineri - Ei risca cea mai minunata dintre mize. Ei vor aduce deci în pregatirea unui viitor atât de grav toata maturitatea si prudenta care se potrivesc. Ei îsi vor termina motivele. Ei vor alunga usuratatea si orice îndemn spre patimi. Chiar în celebrarea casatoriei lor ei se vor feri de orice pompa dezonoranta, si ba mai mult înca de placerile necurate si de bunurile fara retinere.

Care sunt urmarile unei casatorii întelepte si sfinte? Pacea,  unirea, bucuria stabila, faptele roditoare, o viata cu totul fericita si adâncita în împlinirea datoriei.
Care sunt urmarile casatoriei rau contractate? Lipsa de unitate, certurile, separatiile scandaloase, divorturile urâte si funeste.

Bogatiile oratorice - Sfantul Ioan Gura de Aur, Ed. Pelerinul roman, 2002